shadow

ANUNŢ angajare şofer autocamioane/maşini de mare tonaj

S.C. EDIL SAL PREST S.A. PETRILA- organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei contractuale de execuţie, vacante, astfel:

POSTUL – ŞOFER AUTOCAMIOANE/MAŞINI DE MARE TONAJ (catC) – COR 833201

Pentru a ocupa un post contractual vacant, candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale, conform art.65 alin.2 din Regulamentul Intern aprobat de Consiliul de Administraţie prin Decizia nr.4/11.10.2016;

  1. are cetatenia română şi domiciliul în Romania;
  2. cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
  3. are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  4. are capacitate deplină de exerciţiu;
  5. are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
  6. îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
  7. nu a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

Condiţii necesare pe care candidaţii trebuie să le îndeplinească :

  • studii liceale inferioare (minim 10 clase);
  • vechime în muncă : 2 ani ca şofer profesionist;
  • permis de conducere pentru şofer profesionist valabil pentru autovehiculele din categoriile B şi C
  • cunoştinţe minime de mecanică auto;

Concursul constă în următoarele etape succesive:

  1. selecţia dosarelor de înscriere;
  2. proba scrisă din bibliografia de concurs;

Se pot prezenta la următoarea etapă numai candidaţii declaraţi admişi Ia etapa scrisă. Sunt declaraţi admişi candidaţii care au obţinut minim 50 de pnnctc din punctajul maxim de 100 de punctc, pentru funcţia de execuţie.

  • Nivelul orientativ al salariatului 2000 lei.

Bibliografie :

muncitor calificat (şofer-pentru autocamion/maşini de mare tonaj)

  1. Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  2. Hotărârea nr. 1.391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare ;
  3. Legea nr. 319/2006privind securitatea si sanatatea in munca, cu modificările şi completările ulterioare;

Concursul se va organiza la sediul societăţii din str. Privighetorilor nr.5 Petrila, conform calendarului următor:

06.02.2018 orele 15.00 : termenul limită de depunere a dosarelor;

  • 02.2018 – selecţia dosarelor;
  • 02.2018 ora 9.00 : proba scrisă;
  • 02.2018 ora 9.00 : interviu
  • Termene afişare rezultate : 13.02.2018 ora 12:00
  • Termene depunere contestatii : 1 zi lucratoare de la afişarea rezultatelor, la fiecare proba, la sediul societăţii din str. Privighetorilor, nr.5, Petrila
  • Termene afişare rezultate contestatii : 1 zi lucratoare de la depunerea contestatiillor, la sediul societăţii din str. Privighetorilor, nr.5, Petrila

Afişare rezultate finale: 15.02.2018 ora 10:00, la sediul societăţii din str. Privighetorilor, nr.5, Petrila

Conţinutul Dosarului tic înscricrc:

  1. cererea de înscriere în carc se menţionează postul pentru care candidează;
  2. original şi copie după actul de identitate;
  3. original şi copie după diplomele de studii şi a altor acte   care  atestă efectuarea unor specializări în domeniu;
  4. copie după carnetul de muncă, sau adeverinţă care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitate;
  5. aviz psihologic;
  6. atestat profesional de transport marfa în termen de valabilitate;
  7. copie si original certificat de naştere şi căsătorie (unde este cazul)
  8. adeverinţă care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberata cu cel mult 30 de zile anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitatile sanitare abilitate;
  9. recomandare de la ultimul loc de munca după caz;
  10. cazier judiciar;
  11. curriculum vitae;
  12. dosar plic.

Nu se acceptă depunerea de dosare incomplete!

Termenul limită pentru înscriere – 06.02.2018 ora 15:00

Condiţiile de desfăşurare a concursului, condiţiile de participare la concurs şi bibliografia stabilită se afişează la sediul societăţii.

Dosarele de participare la concurs se depun la Serviciul Resurse Umane – secretarul comisiei de concurs, situate în str. Privighetorilor, nr. 5, Oraş Petrila.

Bibliografia de concurs se poate ridica de la secretariatul societatii.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul societatii la biroul RU telefon 0254/550318.